Mamaie, I am on my way

Maria - Damascene Rose

Mamaia mea iubită,  

My Dearest Mamaie    

I am on my way ...                                          

Today I have had the most peaceful day I have had in ages. It’s been a xxxx of a year and mamaie I miss you today. I miss you always. I miss you NOW.

I am just crossing the street on my way to visiting you. And guess what? So many colorful balloons have stemmed up from the ceiling of the hotel on the right side corner. What a delightful coincidence! My soul is joyous. The universe has got my back, big time.

She had left her physical body 11 years ago. It’s what we, humans call it “she died” 11 years ago, leaving me with her daughter, my mom. Grandmas are special, are warm and delicate, and their talk… They are simply unique and magic.

(Please do scroll down to continue in English. This is how the story unfolded this time. The pen felt the heart in English, then continued in Romanian – for mamaie doesn’t speak English and later on, came back to English. Enjoy…)

 

Mamaie avea darul și harul vorbei bune, blânde și iubitoare.

Doamne, cât îmi e dor de tine! Am pupat aerul din jurul pământului. Sufletul tău era acolo. Te-am simțit. Am simțit o pace sufletească pe care nu am mai simțit-o de foarte mult timp, iubita sufletului meu. Cuvântul DOR nu reușește să cuprindă, pe de-a întregul, cât de tare îmi e dor de tine, de discuțiile pe care le aveam noi două, despre câte-n lună și-n stele și mai ales, despre băieți. Și nu, nu voi povesti nicăieri ce vorbeam noi două.

Și cum mai citeam noi două; nu mă lăsai să cobor să mă joc cu copiii până când nu terminam de citit ce aveam stabilit  pentru ziua respectivă. Cu tine am învățat să citesc românește … cu tine, am dobândit și mi-am cultivat spiritul românesc.

Stai puțin, mă duc până la cișmea să curăț vaza, să împrospătez apa și să aranjez garoafele acestea superbe pe care ți le-am ales, de data aceasta. Vin îndată.

Gata! Sunt aici. Nu zic m-am întors, pentru că nu am plecat niciodată. Mamaie, nu am cum să plec. Suntem aici, împreună, noi două. Îți simt prezența ceva incredibil, în ultimul timp. Îți zic, eu plec acasă. Adică am ajuns acasă. Mamaie, mai am un pic și ajung acasă, în grădina de trandafiri a Damascului meu iubite.

Anul trecut pe vremea aceasta, eram în sufragerie la fii-ta. Deodată, mă uit la vitrină și o zăresc acolo printre cărți: Mătăniile de Florence Barclay.

Mamaie, I am on my way ...
Mamaie, m-am dus glonț și am luat-o. M-am gândit la tine și mi-am zis: "acum e momentul să recitesc cartea".

Îi zic lui fii-ta: “Mama, împrumut și eu cartea asta, că tare mult vorbeam despre ea cu mamaie.” Pe moment, nu mai țineam minte nimic. Nici ce se petrece în carte, nici ce vorbeam noi două despre carte. Au fost vremuri foarte grele, mamaie, un adevărat război ce a generat ceea ce numim noi, oamenii astăzi  stresul oxidativ. Mamaie, eu îl numesc toxic pe englezescul post traumatic stress. Nu numai că îți îngheață simțurile, pe alocuri uiți sau nu mai vezi dacă ai apă minerală în frigider.  Crezi că ai rămas fără apă peste noapte și ce să vezi? Descoperi a doua zi că ai apă minerală în frigider.

Și nu pentru că sunt îndrăgostită sau pentru că m-am cufundat în vreo carte. Nu, nu! Din păcate, de asta data, nu! Da, știu că tu mai ardeai din când în când mâncarea, pentru că vreun scriitor îți fura gândurile. Nu este vorba de asta. De atâta stres oxidativ, presărat cu multă indiferență și lipsă crasă de iubire, nu mai vezi.

Bafta mea! Apa de trandafiri îmi curge în vine și îmi potolește setea, oriunde aș fi.

Mamaie, Damasca mea iubită mi-a dăruit apa vieții: Iubirea. Legenda spune că trandafirii sunt creaturi magice pogorâte de pe planeta Venus, ca să ne învețe ce este iubirea. Iar tata mi-a dăruit o grădină plină ochi de trandafiri. Trandafirii iubirii care își etalau nuanțele catifelate în razele călduroase și îmbietoare ale soarelui damaschin, soarele vibrant al copilăriei noastre magice.

Ș-apoi, cum deschid cartea, ți-am văzut dedicația:

 

 

Abia atunci mi-am reamintit, abia atunci.

Mamaie, am simțit cum mă iei în brațe. Și mi-am zis, trebuie să propovăduiesc sentimentul. Brusc, m-a cuprins o stare foarte bună.

Ulterior, știi ce am făcut? Am făcut cinste prietenelor mele și le-am dăruit câteun exemplar de iubire al Mătăniilor. M-am gândit să înălțăm vibrațiile mătăniilor, una câte una,  la cote cât mai înalte. Doamne, ce carte, ce poveste, și cât de tare îmi e dor să mai descoasem împreună câteo carte!

Cum îți ziceam, datorită stresului - bată-l-ar vina, mi s-au șters multe din minte. Sau cel puțin așa credeam. Citind cartea, mi-am reamintit povestea.

Și mi-am reamintit de ce îmi spuseseși să o citesc.

“Tu ești ceea ce ești. Tu ești tu în orice situație, de asta te plac băieții. Pentru că nu te prefaci… pentru că simți. Citește cartea și apoi continuăm discuția.”

Cuvintele tale mi-au venit în minte exact la momentul potrivit, ca într-un puzzle în care piesele se așază de la sine într-un șirag mătăsos de mătănii. Și cu fiecare perlă a șiragului,  îmi mai hărăzește bunul Dumnezeu câteo  bucurie.

Vara trecută, mamaie, am văzut un suflet, mamaie, ce suflet! Omul era învăluit cu totul în iubire. Am fost vrajită, învăluită într-un moment magic, cum nu am mai trăit de când am plecat din grădina  noastră de trandafiri. Eram așezată înspre Bosfor, da’ cine l-a mai văzut? Nu am mai avut ochi pentru această minunăție; inima lui era tot ce vedeam. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu, pentru că acel moment m-a vindecat de toate rănile de război pe care le aveam. Mamaie, cred că nu mai am nici măcar cicatricile de pe urma războiului infernal. Pe omul acesta, omul cu inima caldă, îl știu de 8 ani, însă nu îl cunosc. Și nu îl văzusem, mamaie.

Circumstanțele au fost atât de nefaste. Tu nu ai apucat să mă vezi mireasă, și poate că e mai bine așa, nu el era bărbatul vieții mele. Bine că nu mai suntem împreună.

Flowers for mamaie

Varianta mea de atunci l-a iubit mult, mamaie, mult. Am crezut că voi rămâne cu inima spântecată pe veci, și când colo, am trăit un moment magic, la timpul potrivit, mamaie.

Domnul a aranjat ca eu să îl văd fix la momentul potrivit. În poză, nu îl vezi. Inima lui nu se vede… pe el îl vezi, când ești lângă el. E ca un văl mistic care îl înconjoară și îmi permite să îi văd sufletul. Mi-a dat acces, mamaie, de asta am putut să îi văd sufletul. Doamne, și ce minunăție!

Mamaie, am trait un moment de extaz spiritual. Asta am pățit. Și ce pățanie! Am trăit un moment de poveste, cum numai în cărți întâlnești.  Vezi? Tot citind, până la urmă s-a întâmplat. Adică nu se poate ca toate aceste cărți să fie scrise doar din simpla imaginație  a scriitorilor. Sigur se mai bazează și pe povești adevărate. Așa cum am trăit eu acest moment, mamaie.

Inima mea era înlăcrimată. Curgeau lacrimile însângerate șiroaie. Mă luptam cu un potop de frustrare și de suferință. Se lipise de mine putrefacția și secăciunea sufletească a inimilor incapabile de iubire și nu reușeam să mă desprind. Mi-a luat timp să mă echilibrez, după atâta neghiobie și mârlănism masculin lipsit de umanitate. Îți vine să crezi că nu mi-a dat înapoi pătura și plapuma pe care le aveam de la tine? Atâta i-am cerut. Mă apucă dracii numai când îmi amintesc. Erau ale mele!!! Primite de la tine, draga mea. Bine că sunt vremuri de mult apuse. Fu-se și se du-se. Mi-a dat fii-ta o altă plapumă, tot așa neaoșă, să îmi țină de cald.

Și inima asta magică, m-a îmbrățișat cu valul ei cald de iubire. Nu știu dacă acest om cu inimă magică este destinul meu. Ceea ce știu, fără doar și poate, e că are un suflet minunat, poate cel mai frumos suflet din câte mi-a fost dat să cunosc până acum.

La celălat cap al firului, se mai găsește o inimă. Bate cald, mamaie. Bate, o simt. Și ea e deosebită, într-un fel. Crezusem că e bărbatul vieții mele, însă nu a fost să fie, nici de astă dată. Și după ce nu a fost, cum inima-mi era deja spintecată, mi-a fărămâțat intestinul, mamaie. M-a lăsat în vâltoarea potopului. De fapt, eu așa crezusem. S-ar putea să fi fost prezent totuși, în felul lui “aparte”, deși eu nu i-am simțit prezența. Cred că vine cât de curând spre mine. Mi-ar plăcea să îl văd, să îl ascult. Deși nu știu dacă ar vorbi… De fapt, nu sunt sigură că îmi mai doresc să îl văd vreodată. El e mai mult pe mutește. Iar scenariul pe care îl regizează mă amuțește.

Vedem. Îți povestesc data viitoare. Mă las în voia  vieții și a sorții ...

Și îmi pun și eu o dorință, aici și acum. Sper din tot sufletul să nu am de ales între doi. Nu pot fi doi. Cel cu care poți merge la pas, trap și în galop, zi de zi, este unul.

Asta cu  algoritmul lor și cu ce povești mi-a mai fost dat să aud sau să trăiesc, mamaie, cred că poți avea mai multe suflete pereche, însă doar unul este menit să îți fie bărbat – trup, minte și suflet. De asta, mamaie, am mai mulți prieteni băieți, decât fete. Unii chiar, îmi sunt familie. Însă acel soul twin flame– flacăra pereche în care te contopești este una. Se limpezesc treburile de la sine, mamaie. Așa e și cu inima mea! Vede limpede. Mă las în voia inimii și a Creatorului din inimă.

E bun Dumnezeu, mamaie. Dacă te-ai născut într-o familie cu surori sau frați doar pe hârtie, Dumnezeu îți trimite suflete. Eu am o ditamai familia de suflete, mamaie, internațional vorbind. Și sunt colecționară a multor, multor povești de iubire. Sunt învăluită în țesătura faldurilor iubirii, mamaie. Așa e când te naști dintr-o poveste de iubire autentică.

Simți și vibrezi iubire. Și aspiri la sentimente autentice. Îți dorești să fii iubită!

Nu sunt coerenți, mamaie, nu sunt. Sau poate a trebuit să se regăsească viața mea într-un moment de coerență magică, pentru ca toate să se așeze ritmic la locul lor.

Stai să așez candela mai aproape de căpătâiul tău, să ardă lin și molcom.

După părere mea umilă, mamaie, pentru căsătorie nu e suficientă iubirea. Dacă iubire nu e, nimic nu e. Reprezintă desigur temelia relației. Și mai e necesară o potriveală pe mai multe planuri. Acel 3yar, cum se zice în arabă. Cum e cu o mâncare, dacă pui prea multă sare, i se strică gustul. Pui puțină sare, puțin piper, puțin condiment arab, puțin busuioc, puțină mentă, puțin curry, puțin lapte de cocos, așa cât să iasă o ciorbă internațională. Doar vorbim despre universalitate, așa-i? După cum ne-ați învățat acasă la tine și la tataie.

Că tot vorbim despre mâncare, mamaie, îmi plouă în gură după clătitele tale. Sunt leșinată de poftă. Nu mai pot! Îți tot trimit bezele așa pe calea vântului și nu mă pot abține să nu tânjesc după clătitele tale. Nimeni nu face clătite ca ale tale. Am dres busuiocul cu două găluști cu prune delicioase făcute de fii-ta. Gătește foarte bine, și românește, și damaschin.

Clatite -mamaie

Ultima sută de metri întotdeauna e cea mai grea. Ce mi-a ieșit sufletul în ultimii 8 ani, da’ anul acesta le-a întrecut pe toate. Am mâncat jar pe lipie, din semințe, fără gluten, mamaie.  Așa e în zilele noastre, e la mare modă fără gluten, fără vorbă bună, fără sentiment, adică fără sare și fără piper. Ce mai?

Mamaie, în prima săptămână a lunii septembrie am băut must cu atâta patos, cu o poftă, de ziceai că am scăpat de pe tărâmul refugiaților și că nu am băut o picătură de lichid în viața mea. Mamaie, nu era o simplă poftă sau o scădere bruscă a glicemiei, știi ca și cum ai simți că dacă nu mănânci ceva dulce, leșini. Nu! Era ca și cum aș fi fost însărcinată. Și nu sunt. Nu am cum să fiu. Înțelegi tu. Cine știe? Poate că urmează. Abia aștept…

Trag tare tare cu postarea asta, mamaie, pentru că vorbesc mult despre Damasca mea, însă când e vorba de tine, curge condeiul. Nu mă pot opri din scris.  Curge sentimentul, mamaie, curge.  Tâșnește spiritul românesc din mine. Lasă-l să curgă. Nu îmi vine tot timpul.

Încurcate și întortocheate sunt căile Domnului. Și am toată credința și încrederea în bunul Dumnezeu că în curând, mă duc acasă. Mă voi regăsi în inima grădinii noastre cu trandafiri. Curând, cât de curând…

Te îmbrățișez și te iubesc, mamaie.

Cum ziceai tu și cum zic și “Mătăniile”, la urma urmei, iubirea, numai iubirea rămâne:

"Petrecute ceasuri, cu tine, suflet drag,

Sînt pentru mine perle înșirate în mătănii,

Le picur cîte una, încet câte una,

Șirag de mărgele, mătăniile mele.

Pe ceas cîte o perlă, și-o rugă în fiecare

Să liniștesc pustiul în sufletu-mi cernit,

Le picur cîte una, cînd șirul s-a sfîrșit,

Se răstignește crucea de aur și de rugă.

O, amintiri ce ardeți, purificîndu-mi drumul,

De zbuciumul ascuns, eu vă sărut pe rînd,

De fiecare boabă, mătănii numărînd

Ș-nvăț se răstignesc sărutul meu pe cruce."

[1]

Mamaie, the rose of my heart, had the sweetest talk ever. Her words tasted as sweet as her unique pancakes. Nobody prepares pancakes like hers.

Her pancakes would vibrate stories of the two World Wars, secrets of the genuine Romanian traditions… with a touch of the savoir-être, which she would whisper into my ear. And I am not telling. Nay, nay, nay! We used to sleep in the same bed, and she’d share a lot of the secrets of life with me. We’d talk about guys … If you only knew! She was the simplest and most elegant Romanian woman I have ever known.

To me, mamaie and her pancakes are my România.

Mamaie and the Romanian Atheneum, the University of Bucharest and the City of Brașov are my România.

Mamaie and her wisdom rendering the essence of the Romanian culture is my România.

The master Brâncuși said:
"Work like a slave,  Command like a king, Create like a God", and I'd add "love like mamaie ..."

My Damascene soul vibrated with mamaie's and turned into "Romanity".

Rolls of our Romanian traditional pancakes carefully lined up, slightly burnt at the lace-like crusty edges. Rolls of the wisdom to be slowly digested until they have become one with the being, to be secretly kept forever, just like the 15th family's secret of the Damascene spade. I am not sharing our secrets, mamaie!

“Mamaie, I can’t get along with your daughter! It's just simply impossible.”

“Oh, don’t mind her, she’s special like that.”

Whenever I watch an English Classical movie or one based on a book I think of you, my dearest. Actually, I bear you in my heart and the very second I open any book, you name it, I feel you, so vibrantly. Just as I have felt the vibration of the "Dintr-un Lemn Monastery" in the Vâlcea county.

The love I bear for you, mamaie, is enormous.             I love you so much. I love you and you are my only mamaie. For my other grandma, I couldn’t meet. She died before I was born. As special and tender a woman she was, I couldn’t meet her. Yet, I feel her too. I do believe there is something about these genes …

Flowers for mamaie 2
Just as Garth told Honorable Jane that she had “lifted the veil,” so had the water lily lifted the veil of all the war-related pain and sorrow,  enabling me to release the new authentic me. That one moment in time acted as the painkiller which had me spring off my being,  as I had revived myself. It was the spring of my rebirth, my dearest mamaie. I have felt who I was and I have created myself, accordingly.  For "Damascus has seen everything that has ever occurred on Earth and still she is standing.[2]" Thus, I have gone back home to my roots, to Damascus and have risen like the Phoenix from the Petals of the Rose. And as our (Romanian) National Poet - Mihai Eminescu describes it best in his Ode "to myself  give back The me":

"Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!"

[4]

"Soudain tu apparus sur mon chemin
Souffrance, toi, douloureusement douce...
Jusqu'au fond je bus la volupté de la mort
Implacable.
 
Je brûle vif, tourmenté comme Nessus,
Ou comme Hercule empoisonné dans sa mante.
Je ne puis plus éteindre mon feu malgré toute
L'eau des mers.
 
Par mon propre rêve je m'épuise en larmes,
Sur mon propre bûcher je me consume en flammes.
Pourrais-je en ressusciter, lumineusement, comme
L'oiseau Phoenix?
 
Oue les yeux troublants disparaissent enfin!
Reviens dans mon cœur indifférence triste!
Afin que je puisse mourir, calmement rends-moi
À moi-même."

 

"When suddenly you rose across my way

Suffering, you, so painfully sweet;
To the bottom I drank the voluptuousness
Of the ruthless Death.

Wretched I burn alive tormented like Nessus,
Or like Hercules by his own harness poisoned
My fire can’t be quenched by all the waters
Of the seas.

By my own dream consumed, I’m whining …
On my own pyre I’m melting in flames,
Can I ever brightly revive
From it l Like the Phoenix?

Let all the disturbing eyes, from my path now vanish,
To my bosom return, sad coldness;
So I can die in peace, to myself give back
The me
."

Mamaie, my heart encountered this water lily in the summer of last year. He might not be my destiny, al maktub. Still, the strings of his heart sang an arborescent beauty, untranslatable in words. I had never encountered a single more beautiful soul in real life, until that moment. By God’s mercy, I had lived a magical one moment in time. He belongs to the male race and his soul is deeply beautiful. I was totally amazed, just as Garth Dalmain was amazed by  Jane’s voice and her inner beauty in Florence L Barclay’s Rosary. What a coincidence! I have come across this book right after this one moment in time:

The hours I spent with thee, dear heart,

Are a string of pearls to me;

I count them over, ev’ry one apart,

My rosary, -- my rosary.

“Each hour a pearl, each pearl a prayer,

To still a heart in absence wrung;

I tell each bead unto the end, and there – A cross is hung!”

O memories that bless and burn!

O barren gain and bitter loss!

I kiss each bead, and strive at last,

To learn to kiss()… to kiss()”

[3]

It is like all of a sudden, I can feel the love borne in our family for several generations back and forth. Both tataie and jdo, the Romanian grandpa and the Damascene one had loved their wives with all their hearts; true, in their own way.

Still, there is a thing about you, grandmas. I have read these two articles, which said that you, grannies, have this magical force which outlives it all. Your spirit remains alive. It recounted a heartwarming story about how our grandparents “never die, they simply sleep forever deep in our heart”.

Mamaie, my heart tells me you’re alive, for you accompany me always. Since you were so active, it is not possible for you to sleep, but dance your way with your pancakes full of love in my heart.  My “romanity” starts with you.

Every single sense of Romania begins with you.

They are not viewers of my soul. All they see is the flesh … No feelings, mamaie.

Time has taken its toll on humanity, my dearest.

Alhamdulillah. Since your daughter has been both willingly and because of the war circumstances completely absent in my life, God has sent me my Froggy Frog– the Chameleon at his best. When needed, he’d be my best friend,  when ill he’d be my nursing mom, when fighting the forces of darkness of the Black Depression he’d be my war partner.

God has sent one of his guardian angels, one more time, to look after me.

Both he and your daughter are "special". He has felt for me, sincerely and deeply. His being my mate during the war and having taken care of me when I had so many bullets in my heart, makes him my adoptive mom forever.

“Tu să citești. Se vede de pe acum diferența dintre tine și surorile tale.”
 Thou shalt read. One can see by now the difference between you and your sisters (talking of a certain moment in time ...). Thou shalt be classy and sassy. Class starts with having a beautiful, well-read mind. And remember, no matter what, thou shalt read!)

 Mamaie, it’s a good thing we have spoken of all these love stories and books.

You see I have never given up on hope. That’s why magic has started manifesting in my life.

I wrote this story in the first person narrative because I had to tell you this. I have missed you so much. Since your spirit is alive and I bear it with me, I had to also embrace you in this manner too - online.

I shall forever mind our little secrets, mamaie.

Nu îți lua un haplea, draga mea. Un domn… un domn să îți dea Dumnezeu; să te iubească precum Heathcliff.

I wish you to encounter the gentleman of your heart soon, to love you just like Heathcliff loved Catherine - deeply and passionately.

Currently, I am inspired by this man who has fought fiercely for his dream.

He is a knight.

Today, the flame of his dream is burning, alive and well.

In less than one year, he had his dream come true.

I find that quite inspirational, mamaie.

I am waiting for His call.

By God, I am to receive the Call.

Still waiting for the Call.

 

Let’s see how the story of my Life unfolds, shall we?

Till then, be in the knowledge that

Eventually, only Love

and Love alone remains 

For Love is Love

Untranslatable in words

 And it shall find the door,

no matter the odds

 

"I Love you, I Do!"

Te iubesc, mamaie

Spoke the wisdom of the heart

Photo Credit: Pinterest

 [1]
Mătăniile - Florence L. Barclay, Signata, Timișoara, 1991
[2]
The Innocents Abroad - Mark Twain

[3]Ode en metre antique / Ode (in Ancient Metre) - Mihai Eminescu - le poet national / The National Poet

 [4] The Rosary, Florence L Barclay, 2013 Start Publishing LLC, p.72

Leave your comment