Astăzi e Schimbarea la Fata. Tu, umanitate, cand ai de gand sa iti schimbi fata?

Sunrise – Damascene Rose

Astăzi e Schimbarea la Față. Tu, umanitate, când ai de gând să îți schimbi fața?

 

Bat cloptele bisericii. Sunt la Modul, lângă facultatea de arhitectură. Îmi place mult echipa lor. Tânără, frumoasă, dinamică și foarte simpatică. Mă simt în largul meu. Simt că spiritul meu poate să zburde în voie aici. În grădină, lângă masa mea preferată au o bucată de metal în formă de lampă, lângă care îmi place să mă așez. Îmi imaginez că ideile mele și poveștile pe care le scriu vor prinde viață și astfel, bucata de metal se va transforma într-o lampă reală care va răspândi lumină. Iubire și cât mai multă lumină.

Este Schimbarea la față astăzi – Sarbătoare Mare la noi la creștini, sărbătoare mare la noi în univers. Cum ar fi dacă s-ar schimba fața umanității așa, dintr-o dată? gândi ea într-o doară.

Alhamdulillah, România noastră iubită este o țară pașnică. Aparent, nu există forțe malefice care să ne atace. Da’ oare noi nu ne terminăm singuri? DA, tot vorbesc despre sine, despre umanitate și despre conștiință. Ce părere ai, stăm bine la acest capitol?

Trezește-te, române!

Schimbarea la față – Damascene Rose

De muuultă vreme, urmărim știri nasoale. Și totuși, anul acesta parcă s-a depășit cu mult orice limită a negativității. Nici nu e necesar să mai citești vreo știre.

Chiar dacă ești off-line, tot vei auzi “știrea”. Pentru că doar despre asta se vorbește, pe toate posturile. Cunoscuți, designeri, persoane publice …  prea multe morți, într-un timp foarte scurt.

Și te gândești: Ce se întâmplă? De ce atâta nefericire? Multe popoare și țări au mult mai puțin decât noi și cu toate acestea, poate că poartă mai multă recunoștință în suflet. Recunoștința generează energie, energia produce vibrație, crește corpul lumină din noi. Dacă stăm așa și ne uscăm sufletele în razele soarelui, în loc să ne umplem inimile cu iubirea de viață, de unde să avem să dăm mai departe, dacă ținem totul în noi, doar pentru noi @EU, EU, EU … MIE, MIE, MIE … pentru MINE, MINE, MINE… precum o mare moartă, când marea este foarte vie!

Să te poarte valul
Schimbă fațeta,
A ridicat vibrația României cu a ei rachetă,
Singură.
Se permite să fie ajutată.
Să generăm, să cream și să invocăm mai mult bine.
Așadar, ce ar face iubirea acum?

 

Eu ce fac? Tu ce faci? Cum pot să aduc eu lumină acum? Cum pot să fiu mai bun, să fac mai bine, să mă rog și pentru colectivitate și să generez spiritul de comunitate? Mai întâi să îl simt eu în mine pentru a-l putea împărtăși mai departe.

Primul lucru pe care îl pot face este să încep cu mine aici și acum, în momentul prezent. Cu o vorbă bună, de pildă. Sau reciclând gunoiul atât cel fizic, cât și cel emoțional. Să am grijă să nu las în urma mea dâre de energie negativă și de murdărie sufletească, cum ar fi: bârfă, pizmă, dușmănie, răutate și altelele din seria “Să se zbârlească capra vecinului și dacă e la el și nu la mine, să auzim numai de bine.”

De unde s-au iscat tiparele astea tulburătoare? Parcă din 2000 încoace se înțețesc valurile negative, atât pe plan local, cât și internațional. Eu parcă așa percep.

Uite! Eu de curând, am aflat despre Flacăra Violet a lui Saint Germaine, care acționează precum un catalizator. Până să aflu de ea, eu m-am conectat la mine, nu știam că acest mine se numește sinele meu superior. M-am folosit de lumina inimii. În cultura noastră damaschină sau cea arabă – dacă vrei, exprimarea filosofiei vieții e simplificată, totul se reduce la inimă și folosofia inimii care oferă cele mai bune răspunsuri.

Ne referim la al qalb. La energia și lumina inimii. Ne conectăm la sursă prin inimă. Pentru că ea știe și vede cu limpezime și claritate.

“Purtăm înlăuntrul nostru minunile pe care le căutăm în afara noastră,” zice Rumi

Eu ador simplitatea. În aparență, pare ușor. În esență, viața face ca totul să pară complicat. Și cu toate astea, inima pătrunde adevărul. Așa-i?

 Ceea ce cauți, te caută! zice Rumi
Ceea ce sădești, spune cine ești, zic eu.

Este o perioadă de tranziție. Atât pentru planete, cât și pentru noi.

Eu am reușit să știi. Am reușit să transform o situație plină de amărăciune și putrefacție, într-un curcubeu luminos, doar cu ajutorul acestei lumini. Pentru că al nur– lumina inimii, vindecă, repară, resetează și îți arată direcția. Îți spune:

“P-aici îți e drumul!”
Sunrise – Damascene Rose
- Am căutat în temple, biserici și moschei. Dar am aflat Divinitatea în inima mea, zise Rumi 
- Am căutat în fel și chip, pretutindeni. Am călătorit, am vizitat, și oriunde m-am dus, m-am aflat acasă, în inima trandafirului damaschin, chintesența iubirii. Așa pătrund eu Dumnezeul din inimă, așa mă conectez la sursă – cu atingerea catifelată a petalelor grădinii de trandifiri sădiți de tatăl meu Abu  Samra din insula iubirii – Al Jazeera 5, zic eu.

 Revenind la Flacăra Violetă, ei bine este o alchimie spirituală în acțiune. La fel cum se spune că alchimia transformă lead-ul în aur, scopul final al flăcării violete este de a transforma omul în omul divin, cu alte cuvinte permite omului să își atingă nivelul conștiinței superioare.

Acțiunea sa este de a strămuta sentimente, acțiuni, fapte, karma, etc., într-o frecvență vibațională mai înaltă. Flacăra Violetă poate fi folosită în armonie perfectă cu orice cu orice sistem de credință, religie sau practică.  Altfel spus, este un instrument neutru necondiționat. Activarea ei are loc în patru pași și are drept scop schimbarea negativității în Lumină Divină care să umple corpul.

Vechea energie nu este pierdută și nu poate fi “ștearsă”, dar poate fi SCHIMBATĂ într-o frecvență mai mare, ceea ce numim creșterea vibrației. Eu o percep ca pe un zbor intern deasupra negativității. Vibrația joasă nu mai ajunge la tine. Iar tu, având o vibrație înaltă, contribui la vibrația comunității.

De un an de zile mi-am crescut vibrația enorm și mă simt fantastic.

Ce zici, încerci și tu să te joci de-a alchimistul, dacă nu pentru tine, pentru că îți doresc să ai o viața en rose și să nu îți mai trebuiască altceva, măcar pentru karma României și cea planetară? Un gând bun cu toată puterea ființei sau o simplă rugăciune spusă din inimă, cu multă credință, poate face minuni. 
*Da, știu! Ț-urile sunt "ieșite din tipar". Până când intervine meșterul, las așa textul ca să fie cu ț, nu cu t. 😀
**Pentru mai multe informații despre Flacăra Violet scrie-mi și îți ofer cu drag îndrumare.

Photo Credit: Pinterest

Leave your comment