Romania

romania-stories

Cum să înțelegi prin ce trece un om, căruia îi este refuzat însuși dreptul la viață, la tot ce înseamnă chintesența existenței?

Cum să îți imaginezi ca Damascul poate fi un spațiu iubitor și tolerant, că o româncă creștină și-a urmat soțul sirian musulman, cu doi copii la bord și a fost și este iubită de toată famila tatălui meu, și ce iubită... Cum să (...)?

Și, pentru că îmi e tare dorrrr de copilăria mea, adesea, de vremurile fără război, fără explozii, fără purgatoriu, și pentru că Damascul face parte din mine, chiar dacă sunt româncă, ia naștere Damascene Rose: un spațiu al iubirii, al pasiunii, al dorului pentru un loc care nu mai există și totodată un connaisseur al realitații siriene, a lui AbuSamra, tata, jumătatea mea. Care a cunoscut-o pe a sa Julietă - mama mea și cel puțin, cealaltă jumătate a mea - la un bistro de lângă Ateneul Român. Un simbol pentru noi și totodată, locul meu preferat din București. Mai mult ca sigur mi-a fost transmisă genetic această iubire față de Ateneu. Mă relaxează enorm vizita în grădinile sale. Probabil mă simt acasă...

Gândurile îmi zboară împreună cu porumbeii Ateneului sus de tot și ajung la Coloana Infinitului, simbol al spiritului liber și al dreptului de a te exprima și de a simți liber ...

Și de acolo, de sus, din vârful Coloanei, mă preiau pescărușii, de această dată. Îmi acompaniază gândurile și mă conduc până la Istanbul, inspiratie și adăpost la vremuri de restriște: dost (prieten de sânge, intraductibil mot-a-mot) și oraș de suflet.

Despre multiculturalitate, iubiri și povești încrucișate, despre realități, altfel decât le știm, aici la Damascene Rose!